Europa vine „la spartul târgului” cu 5G și n-ar trebui să te mire

de: Ciprian Ioana
08 11. 2019

5G se întâmplă acum după cum sugerează și poza acestui articol. Pentru Europa, însă, va fi un pic mai încolo. Pentru că noua tehnologie de date mobile va fi dominată, de fapt, de alți actori mult mai puternici decât ce avem acum pe continent.

Toată lumea se pregătește de implementarea noii tehnologii 5G. Iar lumea asta nouă va fi desenată de câțiva actori importanți. Mult mai importanți decât europenii. Chinezii, conduși de gigantul Huawei, vor lua fața, chiar dacă sunt acuzați de spionaj.

Scandalul declanșat de declarațiile președintelui Trump, potrivit cărora chinezii adună informații sensibile prin rețelistica lor, a avut ecou în unele părți ale lumii. Dar nu suficient. Reuters notează că Statele Unite ale Americii, China, Japonia și Coreea vor domina următoarea generație de date mobile.

Europa e în vagonul de mai din spate.

Europa, întrecută de alți actori în cursa pentru 5G

SUA, China, Japonia și Coreea vor fi responsabile de mai mult de jumătate dintre utilizatorii se vor folosi de 5G. Iar asta se va întâmpla până în 2025. Europa se mișcă extrem de încet în împlementarea rețelelor 5G, nu dă semne că poate accelera și asta se va vedea în rata de adopți.e

5G va apărea mai târziu în Europa și asta dăunează afacerilor care, dacă vor să țină pasul, atunci trebuie să folosească noua tehnologie, care presupune punerea la treabă a roboților, a senzorilor și a dispozitivelor inteligente. Ca să-ți faci o idee despre cât de repede se vor mișca lucrurile cu 5G, imaginează-ți că vei putea descărca un film pe telefon în doar câteva secunde. Și vorbim de un fișier care se duce și peste 1 GB în multe cazuri.

Pe zona de 5G se remarcă și din Europa giganți. Nokia e unul dintre ei, e pe locul al doilea după Huawei la nivel mondial. Dar se mișcă lent și, recent, și-a suspendat anumite investiții în zona asta. În Coreea de Sud, de exemplu, 66% dintre conexiunile mobile vor fi 5G în perioada următoare, un procent de 50% e trecut în dreptul Americii și 49% pentru Japonia.

În termeni nominali, va domina China – cu 600 de milioane de conexiuni 5G. La nivel mondial, 1,57 de miliarde de oameni vor adopta 5G până în 2025, adică 18% din totalul planetei.

Printre ei, puțini europeni. Pentru că lucrurile se mișcă mai greu pe continent. 4G rămâne o rețea destul de bună. Dar competitivitatea companiilor care vor merge tot pe această tehnologie va scădea treptat.